Rămâne Franța în Uniunea Europeană?

Rămâne Franța în Uniunea Europeană?

Una dintre cele mai influente națiuni ale Europei și-a ales azi președintele.

A fost vorba de turul doi, respectiv final. Macron versus Le Pen.

Rezultatul de azi nu este important numai pentru Franța, dar și pentru continuitatea construcției europene. Pro sau contra UE. Reformă UE sau Frexit?

Să ne întoarcem nițel în timp

Anii ’50

Într-o zi de mai, acum 67 de ani (mai precis pe data de 9 mai 1950), doi dintre părinții fondatori ai UE prezentau un plan de exercitare a controlului comun asupra producției de oțel și cărbune: Planul Schuman.

Conceput de cel care i-a dat numele, Jean-Baptiste Nicolas Robert Schuman (mai cunoscut ca Robert Schuman), un om de stat francez. Dar cu un important aport a lui Jean Omer Marie Gabriel Monnet (mai pe scurt Jean Monnet).

Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Țările de Jos sunt cele șase țări fondatoare ale Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului.

Ideea venea după cele două războaie care măcinaseră nu doar bătrânul continent ci și întreaga lume. Așadar, prin acest plan de reorganizare a nucleului dur al Europei se avea în vedere însăși pacificarea.

Abia se încheiaseră ostilitățile celei mai mari orori din istoria omenirii – cel de-al Doilea Război Mondial – și deja apărea o nouă amenințare. Un altfel de război: Războiul Rece.

Pe de o parte era Occidentul cu modul de viață și organizare economică pe baze capitaliste, organizarea militară sub umbrela NATO, țări democratice, cu alegeri libere și libertate de exprimare.

De cealaltă parte, URSS și țările satelit ale Europei de Sud Est, printre care și România și știm bine ce a însemnat asta.

Anii ’60

Anii ’60 aduc o perioadă de bunăstare economică pentru țările pieței comune vest europene.

Pe plan mondial, apare mișcarea hippie, Războiul din Vietnam, dar și alte conflicte, printre care amintesc Războiul de Șase Zile. Acesta din urma, în ciuda duratei extrem de scurte, a schimbat fundamental istoria și dinamica până în zilele noastre a Orientului Apropiat și Mijlociu.

Anii ’70

Anii ’70 pentru Blocul Apusean înseamnă o extindere a Uniunii Europene prin aderarea Danemarcei, Irlandei și a Regatului Unit.

Se încheie Războiul din Vietnam, dar are loc un nou conflict arabo-israelian.

În ciuda unor altor opinii contrare, În România anilor ’70 nivelul de trai a fost decent.

Anii ’80

Grecia, Spania și Portugalia aderă la UE. Israel și Egipt stabilesc relații diplomatice. În Polonia apar sindicatul ”Solidaritatea”, care a dat tonul mișcărilor anticomuniste de mai târziu.

Dumitru Prunariu devine primul român și singurul până acum care a zburat în spațiul cosmic. Dar explodează și cultul personalității lui Ceaușescu. Încep și cozile. Penuria alimentelor. Frica de Securitate. De a mai spune bancuri. În a doua jumătate a anilor ’80 deja atmosfera devine din ce în ce mai insuportabilă.

Cade Zidul Berlinului, simbol al Războiului Rece. Reuniunea Germaniei. Revoluțiile de catifea din întregul Bloc Răsăritean înlătură comunismul. Numai în România are loc o Revoluție sângeroasă…

Anii ’90

Pieței unice i se adaugă libera circulație a mărfurilor, serviciilor, persoanelor și capitalurilor. UE se extinde prin aderarea Austriei, Finlandei și Suediei.

Prima decadă a mileniului doi

Apare moneda EURO (așa că românii nu mai strâng mărci pentru a aduce mașini din Germania, dar vor face credite în CHF și asta e altă poveste).

Atentatele de pe teritoriul SUA din 2001, rămase în istorie sub numele de 9/11. Dar și cele de la Madrid din 2004.

Cea mai mare extindere din istoria UE, respectiv zece state în 2004 (Cipru, Malta, Slovenia, Slovacia, Cehia, Ungaria, Estonia, Polonia, Letonia și Lituania) și încă două în 2007 (România și Bulgaria).

Să revenim în zilele și oile noastre

După un scurt istoric al începuturilor UE, să tragem o linie pentru câteva concluzii.

Nu pretind a fi un fin (sau naș) analist politic. Sau un istoric. Nici măcar nu cochetez cu politica. Dâmbovițeană sau europeană.

Însă cum se spune am ochi de văzut și urechi de auzit și îmi permit, ca și cei amintiți mai sus, să am o părere despre ce se întâmplă. Despre ce va însemna pentru noi. Și mai ales pentru copiii noștri.

Una peste alta, am avut (și încă avem) cea mai lungă perioadă din istoria Europei fără războaie majore: Conflicte au fost în fosta Iugoslavia. Atentate teroriste sunt din ce în ce mai frecvente în Paris, Londra, chiar Bruxelles. Dar putem spune că este PACE.

Avem cel mai înalt nivel de trai, cea mai mare speranță de viață din istoria Europei.

Avem alegeri libere, democrație, libertate de exprimare, libertate de a călători și munci aproximativ în toată Europa.

Avem reglementări, avem instituții funcționale, stat de drept și luptă împotriva corupției.

Dar avem și o revenire a naționalismului. Avem și extremism. Avem și ipocrizie și dublă măsură. Avem şi Brexit.  de toată frumusețea. Nici ei nu știu prea bine ce-i așteaptă. De fapt nimeni nu știe exact, decât că vor fi niște costuri. Uriașe. Acum și pe viitor. Iar dacă acestea vor fi acoperite de beneficiile pentru care au ales să părăsească UE, rămâne de văzut pe viitor.

Revenind la Franța.

Macron și Le Pen versus Frexit

Rămâne Franța în Uniunea Europeană?

Ce însemna unul sau altul pentru Franța? Dar pentru UE? Și de ce nu pentru România?

Emmanuel Jean-Michel Frédéric Macron este un actor relativ nou pe scena politică, în ciuda faptului că a fost deja ministru. Declarațiile publice ale candidatului En marche! au indicat până la un punct opțiunea acestuia de menținere a Franței în UE, chiar dacă are propuneri de reformă la nivel monetar. Pe de altă parte, nuanțe au fost și în discursul său și nu s-a sfiit să spună că în cazul eșuării unei reforme la nivelul UE este posibil un Frexit.

Marion Anne Perrine Le Pen are pe de altă parte ștate vechi în politică, fiind fiica lui Jean-Marie Le Pen, un cunoscut politician considerat ca fiind de extremă-dreapta. Declarațiile naționaliste ale candidatei Frontului Național indică o dorință de reformare a UE în sensul recâștigării suveranității naționale a Franței. Mai mult, s-a arătat deschisă în privința opțiunii unui referendum pentru un eventual Frexit. Pe modelul – care încă nu știm precis nici acum ce va aduce – Brexit.

Oricum ar fi, Brexitul a provocat un șoc pentru UE. Despre ce se va întâmpla de acum înainte, despre posibilele căi de urmat am mai scris în martie, când președintele Comisiei Europene, Jean-Claude Junker, a pus pe masă un document care prezintă 5 propuneri de reformă pentru UE. Mai multe aici.

În ciuda faptului că Macron este considerat un moderat, dialogul dintre cei doi candidați de dinainte de turul doi nu a fost unul moderat. Însuși Suveranul Pontif se întreba unde a fost dialogul între cei doi și s-a simțit dator să transmită un mesaj de a se reveni la dialog, oricât de mare ar fi această provocare.

Ce ar însemna pentru noi Frexit?

Probabil că destrămarea UE, tonul fiind dat de UK. Iar fitilul a început să ardă. Probabil că este o chestiune de timp dacă birocrații europeni vor lăsa lucrurile să meargă ca până acum, pe de o parte, iar discursurile cu accente naționaliste, anti-UE se vor amplifica în țările membre UE, pe de altă parte. Iar acestea din urmă se pare că au și o susținere a celor care au altă opinie cu privire la această construcție fără precedent în istoria Europei. Că sunt destule de reproșat și de îmbunătățit? Fără îndoială. Așa cum fără pic de îndoială este faptul că destrămarea UE ar aduce nu suveranitate națională și controale la graniță pentru a opri imigranții slujbe mai bine plătite sau alte promisiuni sau frici induse de unii.

Fărâmițarea UE ar putea aduce sfârșitul. Prosperității. Democrației. Speranței zilei de mâine. A păcii.

În final amintesc că în cei 27 de ani scurși de la căderea comunismului în România a început și continuă singurul exod din istoria acestui neam.

Începem să ne fărâmițăm, să ne pierdem identitatea.

Surprinzător nu ne mai calcă tătarii, turcii sau alții. Totul se întâmplă pe timp de pace.

Corupția generalizată și promisiunile niciodată onorate ale întregii clase politice, sistemul de învățământ, infrastructura, sistemul de sănătate.

Plus lipsa speranței că noi aici se poate schimba în bine mentalitatea, apucăturile, gusturile, nivelul de trai, civilizația, respectul… toate separat dar și împreună au determinat câteva milioane de români să plece.

Tineri și maturi deopotrivă la studii și muncă. IT-işti, doctori și profesori, lucrători în construcții, horeca sau agricultură, îngrijitori de oameni în vârstă sau bone. Românii au luat calea Europei de Vest. Și nu doar muncesc acolo. Trăiesc acolo. Se stabilesc definitiv acolo. Fac copii acolo. Iar peste câțiva ani o parte din acei copii cu greu vor putea spune că sunt… români. Ci italieni, spanioli, francezi, nemți, austrieci sau cu puțin noroc…europeni.

Foto: domeniul public

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Verificare antispam *

%d blogeri au apreciat: