Pe vremea mea

Pe vremea mea
Sunt momente când nu prea înțeleg anumite lucruri. Dar încerc să le iau aşa cum sunt. Să mă adaptez din mers.
Acum mă amuz când fata mea în vârstă de zece ani mai mă întreabă „cum era pe vremea ta” cu privire la una sau la alta.
Cu toate că prima oară când am auzit întrebarea am simțit cum îmi cade cerul în cap, cum spuneau străbunii noştri, dacă tot a venit vorba de alte vremuri. Se aprinsese beculețul roşu: adică gata, sunt deja bătrân?
Dar are dreptate. Nu partea cu bătrânețea:) Dar chiar era altfel pe vremea mea. Parcă am trăit mai multe vieți.
Una până în ’89. Fiind născut în anul marelui cutremur din 1977, până la vâsta de 12 ani când a venit Revoluția am văzut şi trăit parcă în altă lume.
Apoi, euforia anilor ’90 a coincis cu adolescența şi prima parte a tinereții mele.
În preajma mileniului şi mai ales după, am văzut că iar se schimbă ceva profund. De când cu altă revoluție, cea a internetului, a digitalizării, a telefoanelor mobile. Se schimbă din temelii unele dintre obiceiurile noastre, felul de a comunica, de a ne îmbrăca, de a cumpăra, de a ne comporta (on şi offline). De a gândi. Doar nu degeaba am început să ne raportăm la generația Millennials.
Personal, de vreo 10 ani, am intrat într-o nouă etapă, cea de părinte. Mai complicată. Dar şi cea mai frumoasă. Este vremea maturității, echilibrului, responsabilităților.
Pe vremea mea, nu existau multe din viața de azi. Unui copil sau adolescent din ziua de azi îi este greu să înțeleagă, chiar dacă încercăm să îi spunem cât de diferit era. Sunt atât de multe, de la cultul personalității la lipsa accesului la informație, de la cozile de la „alimentară” la imposibilitatea de a călători în afara țării şi nu continui că sunt mult prea multe. Unii vor zice că sunt zone şi de un gri deschis nu numai negre, dar nu despre asta e vorba.
Pe vremea mea existau şi alte concepții, alte păreri. Diferite cam despre orice este în ziua de azi.
Iar noi, părinții de azi, ne vedem uneori încurcați de educația şi cele care ni s-au spus, le-am văzut şi trăit în copilăria noastră.
Chiar dacă schimbările nu au venit peste noapte. Pe multe, cum spuneam mai sus, le-am luat din mers. Poate nu pe toate. Poate nu ne plac toate. Poate nu am putut pe toate. Pe altele da. La rândul lor, părinții noştri sunt mai debusolați ca noi în anumite privințe. Unii încă se pot adapta, alții doar le acceptă chiar dacă nu le înțeleg sau nu sunt de acord cu ele. Mai e o categorie, a celor inflexibili, extrem de reticienți la orice schimbare, cei pe care îi auzim adesea zicând că „noi aşa am trăit, aşa ştim noi că e mai bine„. Iar aici e şi una din cauze conflictelor dintre generații. Cum vom avea şi noi, mai mult sau mai puțin, peste câțiva ani cu ai noştri copii. Indiferent cât ne promitem acum că aşa ceva este exclus.
Pe vremea mea de pildă cei care erau tatuați erau mai mult ca sigur foşti puşcăriaşi. Mai rar, marinari. Tot atunci mai vedeam câte un film pe video cu cei din Yakuza acoperiți de cerneală pe tot corpul. Acum? Dacă eşti domnişoară (dar am văzut şi doamne trecute bine de vâsta mea) dă bine, eşti la modă dacă ai un fluturaş, o inimioară, o floricică sau un citat din cineva. Să mai adaug că de cele mai multe ori acel citat e singurul „text” citit din acel cineva?! Un lucru însă mi-a rămas în minte: prima dată când am donat sânge am fost întrebat dacă am vreun tatuaj. Ceilalți erau trimişi la plimbare
Pe vremea mea era imposibil ca un bărbat să poarte bluze mulate sau pantaloni mulați. Acum, cu greu mai găseşti altceva decât slim fit.
Pe vremea mea dacă vedeai un bărbat cu barbă ori venea din zona artistică, ori după cele 40 de zile de doliu i se vedea iar obrazul curat.
Pe vremea mea bărbații mergeau la frizerie. Acum la salon. Şi nu mai e suficient doar tunsul, că de bărbierit nu prea mai e nevoie, dar a devenit un must pensatul, epilatul… Legat de pensat am văzut nişte excese:))
Pe vremea mea cafeaua se bea din ceaşcă de porțelan şi nu din pahar de carton.
Pe vremea mea aveam cheia de gât şi la fel ca mine toți colegii mei de şcoală, care îmi erau totodată vecini şi prieteni. Părinții noştri nu ştiau de parental control.
Şi astea sunt doar câteva simple exemple la cât de diferite erau lucrurile pe vremea mea. Față de ziua de azi.
Unele se vor schimba iarăşi peste un timp.
De revenit… nimic nu va mai fi la fel. Nici moda nu revine, doar mai împrumută câte ceva din trecut.
Şi lucrurile se schimbă chiar şi în momentul în care scriu aceste rânduri.
Aştept cu interes şi ziua de mâine:)
Foto: domeniul public

Comments

comments

Lasă un răspuns

Verificare antispam *

%d blogeri au apreciat: