Prețul performanței

Prețul performanței

Prețul performanței

Din păcate numai lucrurile șocante, tragediile ne mai trezesc din cotidian. Ne fac să ne punem întrebări. Ne indignăm. Căutăm rapid soluții. Vrem să cadă capete. Credem că putem schimba totul peste noapte.

Uneori chiar se schimbă ceva. Chiar dacă de cele mai multe ori doar pe termen scurt. Până la următorul eveniment care iar ne cutremură.
Alteori se schimbă acel ceva, dar în altceva mai rău. Chiar dacă contribuim și noi bucuroși la schimbarea pe care simțim că este nevoie. Dar în vâltoarea evenimentelor e greu să ai mintea limpede. Doar vrei o schimbare și o dorești rapid. Chiar dacă schimbarea ce vine peste noapte nu e tocmai cea mai bună soluție, ci una de-a dreptul proastă. Dar e satisfacția momentului că s-a schimbat ceva. În ce? Peste un timp vedem.
Vorbe grele, nenorociri și mizerii, lucruri șocante, acuzații de corupție, abuzuri, atentate vin una după alta.
Sunt peste tot în lume, unele la noi, altele în orașul nostru. De unele aflăm mai târziu, la altele suntem martori. Unele trec mai ușor pe lângă noi. Altele ne lovesc în plin. Pe noi sau pe cei dragi nouă.
Uneori reacționăm. Alteori suntem muți. Încremeniți, șocați, pur și simplu fără cuvinte. Reacționăm diferit. Simțim diferit. Suferim diferit. Pentru că suntem diferiți.
Sunt momente când ne dorim să credem că a fost doar un vis. Urât. Din care să ne trezim rapid. Dar nu. Viața este și frumoasă, dar are și multe momente în care te încearcă. Iar opțiunile sunt la extremă: să cedezi și să cazi într-un abis numit depresie din care greu mai poți ieși sau să strângi din dinți, să îți cauți motivația care să te ajute să mergi mai departe.
Spuneam în titlu de prețul performanței și până acum nu prea am vorbit despre ce vroiam.

Doi copii (13 și 14 ani) au plecat la cer

Probabil că vor ajunge mai repede. Drumul e mai scurt pentru că au murit la înălțime. Pe munte. Retezat.
Făceau parte dintr-un grup de adulți și copii alpiniști. Ideea este că adulții știau foarte bine riscurile. Fuseseră avertizați de salvamontiști de pericol de avalanșă dar i-au ignorat.
Și aici începe durerea. Părinților care probabil își dau tardiv seama de inconștiența lor.
Pe de altă parte au început și alte discuții. Legate de performanță. De sacrificiile care o cer. De până unde ești dispus să mergi pentru a obține performanță.

Taberele sunt formate deja

Pe de o parte, cei care arată cu degetul părinții și îi vor și la pușcărie pentru neglijență criminală. De parcă tragedia care i-a lovit nu ar fi de ajuns să se dea cu capul de toți pereții. Aici au găsit nimerit să își arate acuzele și cei care nu au niciun fel de așteptare de la copii, așa cum nu au avut nici de la propria lor viață. Sunt cei care nu știu cum să îți spună cu orice ocazie să nu stresăm micuții cu teme, note sau concursuri, să luăm adeverințe să îi scutim de la orele de sport, să îi ținem într-un glob de sticlă și în general să facem cam tot ce vor copiii, indiferent că au 3 sau 12 ani…
De cealaltă parte, cei care știu ce înseamnă sacrificiu, performanță, indiferent că e vorba de muzică, dans, șah, sport sau în cazul de față alpinism. Dar nici aici lucrurile nu sunt simple, ci destul de nuanțate. De la copiii care își doresc ei înșiși performanță, până la copiii împinși de la spate, forțați într-un fel sau altul de părinți de a obține performanță mai mult pentru ambiția adulților. Cu toții am văzut vreun astfel de părinte care își împinge la nesfârșit copilul peste orice limite. Bineînțeles ca acestei tabere s-au raliat și cei obișnuiți cu muntele, cu escalada, dintr-un soi de solidaritate de breaslă.
Dragilor, ideea e că performanță fără sacrificiu nu se poate. Dar de aici și de la o forța norocul, limitele, sănătatea și în final viața… aici este într-adevăr de discutat.
Prețul performanței…
Despre performanță, muncă, ambiție am mai scris despre tânărul nevăzător campion la judo şi despre scoțianul alpinist în ciuda faptului că i-au fost amputate membrele.
Foto: domeniul public

Comments

comments

Lasă un răspuns

Verificare antispam *

%d blogeri au apreciat: