toamna

Toamna

Toamna

Toamna știam că trebuie să numărăm bobocii, dar debutul ei ne aduce lipsuri.

Prea se grăbesc marii actori să ne părăsească: Albulescu, Beligan, Moraru…

Începem să rămânem fără repere. Morale. Culturale. Spirituale.

Sau, mai rău, le înlocuim cu ceva profund greșit. Și asta pentru că prea mulți dintre noi adoră mahalaua și superficialitatea.

Ne afundăm în Groapa lui Barbu. Văd zilnic întâmplări parcă desprinse din amuzantul, dar pesimistul film american Idiocracy. Cu mențiunea că autorii filmului își imaginau că așa va arata lumea nu acum, ci în viitorul foarte îndepărtat, peste vreo 500 de ani!

Avem nevoie de actori geniali și spectacole de calitate. Dar se consumă cu mare plăcere emisiuni TV, sitcom-uri cu hăhăieli pe fundal, reality show-uri, talk-show-uri, concursuri și șușanele de un gust cel puțin îndoielnic. Chiar și telenovelele cu vreun don Fernando Jose Miguel sau mai nou turcești fascinează încă!

Nu este cazul să ne întrebăm cine are dreptate. Avem pe sticlă mizerii pentru că producătorii oferă ce dorește publicul. Și se livrează ce se consumă. Nicidecum că cei care consumă aceste mizerii o fac că asta primesc și vezi Doamne nu au ce face.

Nu ține argumentul sărăciei materiale. Este vorba doar de sărăcie spirituală. Atâta timp cât o carte o găsești pe net, la fel și un film bun sau chiar un spectacol. Atâta timp cât o carte de la librărie costă cât vreo două pachete de țigări. Iar dacă este vorba de un spectacol, vreo două pachete de țigări plus o bere la terasă.

Ne mai și supărăm când cei care se satură fug din țară și apoi ne arată cu degetul. Chiar dacă mai sunt și unii care ajung să-și schimbe comportamentul când merg în Vest, dar uită de bun simț, civilizație, revenindu-le vechile metehne de cum revin în țară.

Plecăm

Da, pleacă de acasă pentru o viață mai bună, în primul rând pentru un avantaj material. Dar lasă în urmă și celelalte defecte, atât de specifice nouă, din păcate:

  • Bizonii din trafic gata să sară la bătaie, eventual dotați și cu o bâtă, că nah tot ne lăudăm că oina-i sport național (?!). Tot aici ar intra și misoginismul din trafic (și nu numai din trafic);
  • Sistemul sanitar aproape de colaps, cu un deficit de vreo 40%, adică o lipsă de vreo 13.000 de medici;
  • Învățământul cu mizeriile de manuale alternative, cu bătaia de joc la adresa dascălilor și a elevilor deopotrivă, cu numeroșii dar slabii miniștri care s-au tot perindat prin Educație. Unul nu continuă ce-a început predecesorul, ci fiecare vrea să-și lase amprenta (ștearsă) asupra sistemului;
  • Politicienii care intră în jocul puterii cu unica dorință de înavuțire proprie, nicidecum de respectare a proiectelor electorale care promit bunăstarea neamului;
  • Șmecheria ieftină, bășcălia destructivă, lipsa de respect și de bun simț, lucrurile făcute de mântuială a la Dorel, campania împotriva Bisericii…

…și mă opresc aici cu această listă.

Cum s-a ajuns în familia românească la această educație precară?

Poate din prost înțeleasa libertate de după ᾿90, în sensul de libertate absolută.

Sau din cauza schimbărilor profunde la nivel de societate, de apariție a șomajului, dar și a serviciilor la care trebuie să prestezi mult peste cele 8 ore de muncă, a înavuțirii unora peste noapte și mai ales a acelora fără pic de carte care, culmea, au fost și excesiv de mediatizați ajungând, paradoxal, modele de urmat pentru unii.

Ori pe seama degradării continue a școlii românești și din cauza părăsirii sistemului de către dascălii care s-au reprofilat.

Poate din cauza prea multor politicieni care înainte de alegeri se dau populari, coborând în stradă, așa cum le place să spună. Iar după ce prind un mandat încep să iasă la iveală ce afaceri veroase au, ce titluri de doctori cumpărate au și mai ales ce dezinteres au pentru tine care l-ai votat.  Promisiuni/minciuni. Vot. Dezamăgire 4 ani. Repeat.

Poate și din cauza noului trend al părinților-copii care nu se maturizează niciodată. A copiilor lăsați de izbeliște de părinții plecați la muncă pe afară. A copiilor crescuți exclusiv de bone, bunici sau alte rude, părinții ajungând să contribuie la creșterea propriilor copii doar material, în cel mai bun caz.

Dureros este că alegem să împroșcăm cu noroi, scărmănând invidioși prin viața unui geniu. Indiferent că este un om de cultură, un artist, un sportiv sau orice altceva. Din prostească invidie, doar om găsi ceva-ceva care să ne dea satisfacție orgoliului nostru că nu-i mai bun ca noi. Că a făcut și acel om greșeli.

Mă îngrijorează micimea, frustrarea și răutatea sufletească. Văd atâta bucurie macabră și nefirească a unora când semeni de-ai noștri trec în neființă, indiferent că s-a numit Păunescu, Vadim, Sergiu Nicolaescu, Beligan…

A venit toamna…

Dacă vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să apreciezi pagina de Facebook sau poți să te abonezi la Newsletter.

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Verificare antispam *

%d blogeri au apreciat: