Jocurile copilăriei

Jocurile copilăriei

Rubiks_cubeJocurile copilăriei

În urma unei discuții serioase cu fetița mea în vârstă de aproape 10 ani (nu a trecut o zi fără să uit că sunt tată și totuși cam prea repede zboară timpul) am încercat și reușit să inventariez cea mai mare parte a jocurilor copiilor de azi versus jocurile copilăriei noastre.

Deci ei, copii din ziua de azi, pe lângă Xbox / PS/ mai rar Wii, jocuri pe telefon și tabletă știu să sară Coarda, Elasticul și Șotronul, se joacă De-a v-ați ascunselea (însă nu și Baba-Oarba), Leapșa, Piatră-Foarfecă-Hârtie, Fazan, X și 0, Spânzurătoarea, orice joc cu mingea, le plac rolele, trotineta și bicicleta, mai rar un badminton sau un ping-pong.

Și ar mai fi ceva actual, de care eu nu-mi aduc aminte ca eu să mă fi jucat, dar care de îmi dau seama imediat dacă fata mea s-a jucat când vine cu încălțările murdare sau scâlciate: Călcatea

Păpușile au rămas la modă, însă fetițele preferă modele din ce în ce mai urâte și monstruoase în detrimentul celor gen Barbie. Și mulți ponei. Cuburile noastre din lemn au fost înlocuite cu Lego din plastic. Pistoalele cu capse s-au transformat în replici din ce în ce mai credibile ale unor arme aflate în dotarea actuală a forțelor speciale. Săbiile de cavaleri au rămas tot de cavaleri, dar Jedi.

Fetița mea auzise ceva vag de jocul Frunza (dar nu știa cum se joacă, când i-am explicat m-a întrebat dacă nu e prea violent…probabil că da, la standardele de acum). Nici pe ea și nici pe prietenii sau pe colegii ei de școală cărțile de joc nu prea îi atrag, ce să mai zic de cele de școală!

Am găsit și câteva total necunoscute pentru ei, cum ar fi Castelul, Sticluța cu otravă, Pac-pac, Hoții și vardiștii, ȚOMANAP (Țări. Orașe. Munți. Apă. Nume. Animal. Plantă), Telefonul fără fir (ce clarvăzători eram!!!), Friptea și Bâza (câte palme implicau), Avioane, Un-doi-trei la perete stai!, Verde stop!, cazematele și bătaia cu bulgării de zăpadă, Capra, Lapte gros (ce-i drept, ne cam rupeam spinările), Rațele și vânătorii, Țările, Țară-țară-vrem ostași.

Nu mai zic de jocurile noastre la cutie: Dacii și romanii, Țintar, Nu-te-supăra-frate

Nu i-am spus de altele care ni se păreau la vremea noastră destul de atractive, dar văzându-le acum prin alți ochi, cei de părinte, nu prea mai par atât de inofensive: țeava cu cornete, crăcanul cu invizoace, praștia cu piatră sau bilă de rulment, țeava cu carbid, pocnitoarele din punga cu două șuruburi unite printr-o piuliță unde puneam fosfor de la chibrit, arcurile din crengi de copac cu săgeți, luptele din ianuarie cu săbiile din brazii aruncați de la Crăciun și câte și mai câte.

Poate cea mai „sigură” dintre cele enumerate mai sus era stropitul vara cu apă. Erau acele pistoale sau elefănței care se umpleau cu apa. Uneori și cu cerneala.. Și pistoalele cu rondele. Sau aruncatul vreunei pungi cu apă de la etaj în trecători…

Din păcate, doar timid și rar, văd că se mai joacă Șah. Nu și Table😉 Și nici Rummy.

Printre jocurile de băieți îmi aduc aminte de cele cu mingea, de la clasicul fotbal în curtea școlii sau o miuța printre blocuri, tenis cu piciorul, la mălai etc.

Mai târziu, fără să conștientizez că mărimea contează, am preferat o minge mai mare și am început să joc baschetul, iar fetele preferau o minge mai mică pentru volei și handbal.

Iar colecțiile noastre de timbre și surprize s-a transformat într-o goană după tot felul de cartonașe „câștigate” dacă cumperi nu știu ce chestii promoționale de printr-un magazin care a găsit să exploateze părinții micuților. Dar aceasta este alt subiect.

Dacă vrei să te țin la curent cu ce mai scriu, te invit să apreciezi pagina de Facebook sau poți să te abonezi la Newsletter.

 

Comments

comments

Lasă un răspuns

Verificare antispam *

%d blogeri au apreciat: